Atelierul
Atelier de filosofie și antropologie medicală
Schiţa prezentării Atelierului din 22 ianuarie 2014
By Admin - Friday 17 January 2014 - 10:59:45
Medicină şi proprietate intelectuală

Conf. Paul Popovici,
Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir, Cluj-Napoca
[/size=14]

Mai mult sau mai puțin forțat, medicina poate fi pusă în corelație cu varii domenii. Cu toată aparenţa unei excesive apropieri, domeniile despre care se face vorbire în titlu nu sunt străine unul altuia, ba mai mult, între ele există legături cel puţin la fel de profunde ca şi cele dintre medicină și... dreptul comercial.
Progresul medical, absolut uluitor în ultimul secol, este evident determinat de activitatea de cercetare și inovare. Însă rezultatele economice ale invențiilor au condiţionat în cele din urmă un cadru legislativ care să protejeze și să avantajeze deţinătorii drepturilor de exploatare ale acestora. Mercanti¬lismul în discuţie (justificabil până la un anumit punct) a fost însă contrabalansat (cel puțin teoretic) de anumite stavile ridicate de legiuitor. În acest context, (și) legiuitorul român a statuat faptul că tratamentele medicale nu pot sa beneficieze de ocrotirea legii, în sensul că ele nu pot fi brevetate și prin urmare folosite exclusiv de eventualul deținător al unui astfel de protecții.
Dar ce poate fi protejat din perspectiva dreptului proprietăţii intelectuale în legătură cu actul medical și cum? Care sunt drepturile inventatorilor şi ale inovatorilor în raport cu angajatorul? La aceste întrebări mă voi strădui să răspund.




Read/Post Comment: 0   printer friendly  


Theme created by Free-Source.net